Satul românesc, în grila Radio Trinitas - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Satul românesc, în grila Radio Trinitas

[2019-04-10]
de Gheorghe Anghel

Satul românesc este adus în atenţia ascultătorilor Radio Trinitas prin intermediul unei noi emisiuni care va fi difuzată în fiecare joi de la ora 13:10.
Emisiunea îşi propune o amplă evocare a istoriei satului românesc din perioadele evului mediu până în secolul al XX-lea, dar şi o incursiune în prezentul satului contemporan explorând universul cotidian din satele României europene.
Prima parte a emisiunii va cuprinde monografia unui sat.
Istoricul Dorin Stănescu, unul dintre realizatori, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica ca „ideea de la care a pornit această emisiune este aceea a existenţei unui bogat şi mai ales inedit fond documentar aflat în arhivele statului care cuprinde sute de monografii ale unor aşezări româneşti realizate între anii 1938-1946”.
„Cunoaştem din aceste monografii oameni care în 1940 erau bătrânii satului şi care copilăriseră în lungul veac al XIX-lea, care fuseseră martori la prefacerile neamului şi statului românesc şi la pătrunderea primelor elemente de modernitate în satul lor. Prin cuvintele lor, de fapt, vorbeau înaintaşii lor pierduţi în negura timpului”, a afirmat Dorin Stănescu.
În partea a doua, emisiunea va prezenta un reportaj din viaţa actuală a satului.
Reporterii Radio TRINITAS vor merge în sate, se vor întâlni şi vor discuta despre satul de azi, provocările sale, despre tradiţii şi rolul Bisericii în anumite comunităţi.
„Se vor întâlni cu oamenii gospodari ai aşezărilor, cu preoţii şi învăţătorii pentru a vedea dacă o formulă zugrăvită pe pereţii unei mici biserici săteşti şi exprimată prin cuvintele Biserica şi şcoala ne dau adevărata lumină, mai este în actualitate şi cum se manifestă ea astăzi”, a declarat istoricul Dan Stănescu.
Emisiunea „Satul Românesc – istorie şi actualitate” este realizată de istoricul Dan Stănescu şi preotul Cornel Enache.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1097, Ultimul acces: 2026-10-12 18:14:15